1 Iunie 2019: Domnule Președinte Klaus Iohannis, vă rog!

Este incredibil, după părerea mea, cât teatru trebuie să jucăm înainte de a prinde roluri bune la Hollywood sau, când ne aflăm în campanii electorale, vorbind despre politica aplicată încă prin România, pentru că urmează un al doilea Referendum și apoi, prin sezonul toamnă/iarnă cumva, alegerile prezidențiale.

Eu personal mă declar surprins de inocența celor care pretind votul nostru în schimbul unui zâmbet ironic și nimic mai mult. Drept dovadă stă următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=De__1eAYLdo și consider oportun să dezbatem pe larg această problemă spinoasă, deși am scăpat (aproximativ!) de pro-b(ăsescu)-leme, dar vrem ca respectivele persoane care ne-au făcut să suferim și, bineînțeles, că au greșit, să și plăteacă pentru greșelile lor ca toți infractorii implicați în dosarele penale de pe biroul Justiției din România sau Bruxelles.

Îmi puteți expune și punctul dvs. de vedere conform experienței acumulate în cei 30 de ani de tranziție post Revoluție sau mai bine zis Lovitură de Stat cu amendamentul că noi trebuie să fim soluția, nu problema acestei țări de la granița Europei cu Orientul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s