ARSENIE BOCA, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE

Arsenie Boca a fost un preot, călugăr și pictor cu duh sfânt. A prins în timpul vieții și cel de-al Doilea Război Mondial, a fost atât colaborator cu Securitatea, cât și partizan legionar, de unde i s-au tras și arestările și extragerea din Mănăstire. A slujit altarul la Mănăstirea Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus, și la Mănăstirea Prislop, deci, în zone de munte. Ca pictor, a pictat la Giurgiu ultima dată o Biserică la Drăgănescu prin care a vrut să scandalizeze opinia publică, deși fiind urmărit permanent de securitate în vechiul Sistem juca la două capete, cum s-ar spune, mizând în declarații când pe socialismul triumfător din est, când pe scurtcircuitarea și reinițializarea Sistemului prin apunerea dictaturii de la București.

Dar în tinerețe ar fi pictat pe cupola Ateneului Român intrarea triumfală a voievodului Mihai Viteazu în Alba Iulia. Și atunci cum se pot interpreta picturile din Biserica de la Drăgănescu, care au menirea de a scandaliza, cum spune Nicolae Steinhardt? Pur și simplu această chestiune ține de minunile făcute atât în timpul vieții, cât și după moarte, motiv care au condus la canonizarea lui ca sfânt în România. Printre minunile cele mai semnificative din timpul vieții lui putem nominaliza teleportarea la înmormântarea mamei sale în timp real pentru câteva minute, deși se afla la muncile de la canal din cauza dictaturii comuniste, sau profeția uciderii cuplului dictatorial din fruntea țării chiar în ziua de Crăciun, lucru care s-a și întâmplat la scurt timp după mutarea sufletului său la cele veșnice, în Decembrie 1989.

Scandalizarea pe care a pus-o pe coperta vieții sale, adresată posterității, vine mai mult de la faptul că și-a refuzat adevăratul destin la insistențele lui Lucian Blaga, pretextând că este o căciulă prea mare pentru el devenirea încă din tinerețe drept un adevărat deschizător de drumuri pentru poporul român, așa cum a fost și pictura voievodului Mihai Viteazu de pe cupola Ateneului Român, pasând această responsabilitate pentru următorul român eligibil născut pentru acest act și operă triumfală de calibrul lui Mihai Viteazu la 1600 sau Mihai Eminescu la 1889 sau Nicolae Ceaușescu la 1989.

Când s-a produs acest divorț de un destin apoteotic pentru Arsenie Boca? Bineînțeles, în desele sale urcări în munte, la Sinaia sau la Prislop, la chilia pe care și-a săpat-o chiar singur în munte, unde a avut contacte extraterestre și acces la portaluri intra terestre, refuzând permanent să dea curs invitațiilor din partea altor civilizații contemporane, galactice, de a merge până la capăt pe drumul unui salt uriaș în istoria evoluției umanității, așa cum se petrece de 2000 de ani în catacombele de la Vatican sau cum s-a inițiat practic Leonardo da Vinci prin peșteri înainte de a cunoaște celebritatea ce i-a revenit prin muncă și opere artistice unice în lume și revoluționare la acea vreme și chiar până astăzi.

Actualmente, Arsenie Boca este considerat sfânt, este canonizat în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă Română, dar a fost un laș în timpul vieții sale și a pasat responsabilitatea altcuiva din viitor, blocând propășirea națiunii române pentru alți cincizeci de ani, după 1989, anul morții sale, după cei cincizeci de ani de dictatură comunistă, bine-cunoscuți, răzbunându-se astfel pe Securitatea care l-a chinuit toată viața, și astfel, implicit, pe tot poporul român, care în 1989 reprezenta a 10 economie a lumii, iar astăzi nu figurează cu nici o Universitate în Top 100 Mondial.

Asta se întâmplă atunci când nu ai curaj de Apoteoză pentru tine însuți și prin tine însuți pentru un întreg popor, când ești laș și răzbunător, când peticești sacul prin minuni minore și nu invoci minunile cerului care pot transforma România în Grădina Maicii Domnului și Bucureștiul în Noul Ierusalim Ceresc, așa cum și-au dorit toți conducătorii acestui popor până la dictatorul mitraliat simbolic chiar pe 25 decembrie 1989, așa cum trebuie să se întâmple cu toți dușmanii acestui deziderat imperialist și aproape, de netăgăduit, în Secolul XXI și Mileniul III.

ARSENIE BOCA, BETWEEN MYTH AND REALITY

Arsenie Boca was a priest, monk, and painter with a holy spirit. He lived through the Second World War and was both a collaborator with the Securitate (Romanian secret police) and a supporter of the Legionary Movement, which led to his arrests and removal from the Monastery. He served at the altar of Brâncoveanu Monastery in Sâmbăta de Sus and at Prislop Monastery, both located in mountainous regions. As a painter, his last work was in Giurgiu, at the Church in Drăgănescu, through which he intended to scandalize public opinion. Despite being constantly monitored by the Securitate under the old regime, he played a double game, so to speak, alternating in his statements between the victorious socialism of the East and the short-circuiting and rebooting of the system through the fall of the Bucharest dictatorship.

In his youth, it is said that he painted the triumphal entry of Voivode Michael the Brave into Alba Iulia on the dome of the Romanian Athenaeum. So how should the paintings in the Church of Drăgănescu be interpreted, paintings that seem meant to scandalize, as Nicolae Steinhardt suggests? Simply put, this matter pertains to the miracles he performed both during his lifetime and after his death, which ultimately led to his canonization as a saint in Romania. Among the most significant miracles attributed to him during his life are his alleged teleportation to his mother’s funeral in real time for a few minutes, even though he was working on the Danube-Black Sea Canal as a result of the communist dictatorship, and his prophecy of the killing of the dictatorial couple who led the country—on Christmas Day—something that did, in fact, occur shortly after his passing in December 1989.

The scandal that he placed as the cover of his life, addressed to posterity, stems more from the fact that he refused his true destiny at the insistence of Lucian Blaga, claiming it was too great a responsibility for him to become a true trailblazer for the Romanian people from a young age—just as was the painting of Michael the Brave on the dome of the Athenaeum. He passed on this responsibility to the next eligible Romanian born for such a triumphant act and mission, someone of the caliber of Michael the Brave in 1600, Mihai Eminescu in 1889, or Nicolae Ceaușescu in 1989.

When did this divorce from an apotheotic destiny take place for Arsenie Boca? Clearly, during his many ascents into the mountains—at Sinaia or Prislop—to the cell he carved by hand in the mountains, where he reportedly had extraterrestrial contact and access to intraterrestrial portals, permanently refusing invitations from other contemporary galactic civilizations to complete the path of a giant leap in humanity’s evolutionary history, just as has been happening for 2,000 years in the catacombs of the Vatican or as Leonardo da Vinci initiated himself in caves before achieving the worldwide fame brought by his unique and revolutionary works of art.

Today, Arsenie Boca is considered a saint, canonized by the Romanian Orthodox Church. However, he was a coward during his lifetime and passed the responsibility on to someone else in the future, delaying the Romanian nation’s progress for another fifty years after 1989—the year of his death—following fifty well-known years of communist dictatorship. In doing so, he took revenge on the Securitate that had tormented him his entire life and, implicitly, on the Romanian people, who in 1989 were the world’s 10th largest economy but today have no university in the top 100 globally.

This is what happens when one lacks the courage for apotheosis—for oneself and through oneself—for an entire nation. When one is cowardly and vengeful, patching holes with minor miracles instead of invoking the miracles of heaven that could transform Romania into the Garden of the Mother of God and Bucharest into the New Heavenly Jerusalem—as all the leaders of this people have dreamed until the dictator was symbolically executed on December 25, 1989. And so it should be for all enemies of this imperial and nearly undeniable aspiration in the 21st century and the 3rd millennium.

Lasă un comentariu