INUTILITATEA BISERICII PÂNĂ ÎN ANII 2030

La parohia de cartier, în biserica de lângă casă, avem un duhovnic care îndepărtează bărbații de la biserică, preferând în schimb numai femeile, probabil pentru a face război în casele enoriașilor, care se văd puși în situația de a se îndoi de Dumnezeu sau de a renunța pur și simplu la sfânta biserică.

Chiar mie acest popă mi-a zis la taina spovedaniei că să mai vin la biserică peste 5 ani. Și punctum. Adică acum fiind anul 2025, peste 5 ani va fi anul 2030. Probabil prin anii 30 urmează să se întâmple ceva măreț cu biserica sau cu țara sau cu planeta.

Cu biserica ce să se întâmple peste 5 sau 10 ani? Prin 2030 sau 2035? Ecumenismul va fi reușind să distrugă toate sfintele taine ale bisericii! Sau politica din România, dar și cea globală, va transforma România într-un câmp de luptă ca acum în Ucraina! Sau cu ce să te ajute Biserica când de când suntem noi în cartier, de mai bine de 40 de ani, nimeni dintre enoriași nu rezolvă absolut nicio problemă, trenându-le pe toate ca păunii de zeci de ani, iar despre minuni dumnezeiești nemaiputând fi nici vorba, că popii sunt escroci, satane în sutane, cum spunea Pavel Coruț, cu ochii numai după ciordeli de bani și case de la persoanele nevoiașe, că ăia sunt cei mai vulnerabili. Dar, deh, popii fac câte doi sau trei copii, facultăți și case pentru fiecare în parte, unu le mai și moare așa ca tribut pentru păcate, că prea visează și vânează imperii financiare cu liote de rude în numai un jubileu sau centenar, cum profesorii sau doctorii sau polițiștii nu apucă să înfăptuiască nici cu gândul, că viața e scumpă și se scumpește de la zi la zi, apropo de TVA-ul majorat acum în 2025, care va conduce la scumpiri în lanț și la inflație de 5 sau 10 procente insurmontabile pentru tot mandatul guvernului infractor și criminal…

Sau cu ce să te ajute Biserica? Cu Teurgia și cu drogurile? Că pâine din grâu cu gândaci și cu vin roșu din pastile ai și tu acasă, spui rugăciunea domnească Tatăl nostru și gata cuminecătura!

Cu țara ce să se întâmple peste 5 sau 10 ani? Ne atacă ucrainenii Capitala cu avioane NATO, de ciudă că nu sunt și ei membri NATO & UE, apoi ne invadează rușii litoralul și ungurii Ardealul!

Cu planeta ce să se întâmple peste 5 sau 10 ani? Se întorc Star Trek-urile extraterestre care au lansat Covidul în 2019 de pe planetele eligibile pe unde au plantat backup-uri sofisticate și ne schimbă sistemul satanist într-unul mai bun sau ne pulverizează planeta!

Și toate astea se vor face cât ai clipi, și tot din cauza Bisericii Ortodoxe Române care ne imbecilizează și satanizează constant de 2000 de ani, ba chiar canonizează o serice de sfinți din sânul Bisericii, dar îi omite intenționat pe Mihai Viteazul sau Mihai Eminescu sau Nicolae Ceaușescu, care au făcut mult mai multe pentru poporul român decât actualii politicieni sau Bruxelles-ini sau Whashington-ieni în ultimii 36 de ani, dar-ar dracii în ei ca Predator-ii!

THE USELESSNESS OF THE CHURCH UNTIL THE 2030s

At the neighborhood parish, in the church near our home, we have a priest who drives men away from the church, preferring only women instead—probably to stir up conflict in the homes of parishioners, who find themselves in a position of either doubting God or simply giving up on the holy church.

This very priest told me during confession that I should come back to church in five years. And that was it. Meaning, since it is now the year 2025, five years from now would be 2030. Probably something great is expected to happen with the church, or with the country, or even with the planet during the 2030s.

But what could possibly happen with the church in five or ten years? In 2030 or 2035? Ecumenism will probably succeed in destroying all the holy sacraments of the church! Or the political scene in Romania—and globally—will turn the country into a battlefield like Ukraine! Or what good is the Church anyway, when in the 40+ years we’ve lived in this neighborhood, none of the parishioners have managed to solve any of their problems, dragging them on for decades like peacocks, and miracles from God are out of the question, since the priests are crooks—devils in robes, as Pavel Coruț used to say—with their eyes only on stealing money and homes from vulnerable people. Yet, somehow, priests manage to have two or three kids, send them all to college, buy houses for each of them; one even dies, as a kind of tribute for sins, since they dream and chase financial empires with hordes of relatives in just one jubilee or centennial—things that teachers or doctors or police officers can’t even imagine accomplishing, since life is expensive and getting more expensive by the day. Speaking of which, the VAT hike now in 2025 will lead to a chain reaction of price increases and inflation of 5 or even 10 percent, which will be insurmountable for the entire term of the criminal, felonious government…

So how can the Church possibly help you? With Theurgy and drugs? You already have bread made from bug-infested wheat and red wine from tablets at home—say the Lord’s Prayer and there you have your communion!

What will happen to the country in five or ten years? The Ukrainians might attack the Capital with NATO planes out of spite for not being in NATO or the EU, then the Russians will invade the coastline and the Hungarians will take over Transylvania!

What about the planet in five or ten years? Maybe those Star Trek-like aliens who released COVID in 2019 from eligible planets where they planted sophisticated backups will come back and either replace our satanic system with something better—or vaporize the whole planet!

And all of this will happen in the blink of an eye—and all because of the Romanian Orthodox Church, which has been constantly stupefying and satanizing us for 2,000 years. They even canonize a string of saints from within the Church, while deliberately omitting figures like Michael the Brave, Mihai Eminescu, or Nicolae Ceaușescu, who have done far more for the Romanian people than today’s politicians, Brussels bureaucrats, or Washingtonians in the past 36 years—may the devils take them like Predators!

Lasă un comentariu