ULTIMUL UNICORN
de Constantin Balaban
am crezut că-ți plac unicornii
dar tu zâmbeai închisă în colivie
printre poezii vechi
care fac piruete
ca frunzele toamnei
înainte de război
mă așteptai cu o ceașcă de cafea
în care viața părea un carusel
unde fericirea mijea
la fiecare colț de stradă
acum frunzele cad a război
și granițele sunt forțate
toate umbrele destinului
se întind pe asfalt
sub razele lunii
după război mă voi uita în ochii tăi
cu inima încercănată
ca să pescuiesc din nou mirare și magie
și acel foc străvechi ce încă respiră
într-o lume pecetluită
și atunci vei înțelege
că ultimul unicorn nu mai trăiește în păduri
ci numai în privirea ta
în spaima și dorul care ard
în pasul tău fragil peste cenușa lumii
am crezut că-ți plac unicornii –
dar de fapt tu erai unul
fără să știi
THE LAST UNICORN
by Constantin Balaban
I thought you liked unicorns
but you smiled, closed inside a cage
among old poems
that spin pirouettes
like autumn leaves
before the war
you waited for me with a cup of coffee
in which life seemed a carousel
where happiness glimmered
at every street corner
now the leaves fall like war
and borders are forced
all the shadows of destiny
stretch over the asphalt
under the moonlight
after the war I will look into your eyes
with a heart ringed in weariness
to fish once more for wonder and magic
and that ancient fire that still breathes
in a world sealed shut
and then you will understand
that the last unicorn no longer lives in forests
but only in your gaze
in the fear and longing that burn
in your fragile step across the ashes of the world
I thought you liked unicorns —
but in truth you were one
without knowing it
Alchimistul Cuvintelor 